Vă simțiți înșelați sau dezavantajați de clauze abuzive în contractele semnate? Avem soluții pentru a vă proteja drepturile!
Atunci când drepturile consumatorilor sunt încălcate, fie prin practici comerciale incorecte, fie prin întârzieri sau anulări ale serviciilor oferite, este esențial să acționați rapid și corect pentru a vă recupera pierderile.
Cum abordăm protecția consumatorilor?
Consultanță și evaluarea situației
Examinăm detaliat circumstanțele care au dus la încălcarea drepturilor dumneavoastră, analizați documentele relevante și identificăm posibilele abuzuri care pot fi contestate.
Soluționare amiabilă
În prima fază, încercăm să soluționăm litigiul pe cale amiabilă, negociind cu părțile implicate pentru obținerea unei compensații corecte și evitarea unui proces.
Elaborarea unei strategii juridice
Creăm o strategie personalizată pentru protejarea drepturilor consumatorilor, având în vedere contextul specific al fiecărui caz și fundamentând acțiunea pe legislația în vigoare.
Reprezentare în instanță
Dacă nu ajungem la un acord amiabil, reprezentăm clienții noștri în instanță, pentru a asigura recuperarea sumelor cuvenite și pentru a obține respectarea drepturilor consumatorilor în conformitate cu legea.
Cum vă putem ajuta?
- Evaluarea situației juridice a consumatorului
- Identificarea clauzelor abuzive și a încălcărilor drepturilor consumatorilor
- Analiza și contestarea dobânzilor sau penalităților excesive
- Asistență în procesul de negociere a despăgubirilor amiabile
Ai nevoie de asistență juridică?
Fie că ai nevoie de consultanță juridică sau de reprezentare într-un litigiu, Cabinetul Avocatului Vitalie Bunduchi îți oferă soluții personalizate, rapide și eficiente.
Ce spun clienții despre noi
Experiența și profesionalismul nostru sunt reflectate în rezultatele obținute și în feedback-ul celor care au apelat la serviciile noastre.
Articole Relevante
Aici sunt cele mai recente știri ale companiei din blogul nostru care au atras cel mai mult atenția.